dsc_0033

Acasa

Centrul a fost inființat în cadrul proiectului de parteneriat PN2 91063, finanțat de CNSIS și aprobat în consiliul profesoral în anul 2009, cu titlul „Diagnosticul social al performanţei şcolare prin scala socială a succesului şcolar şi proiectarea unor metode de intervenţie validate prin cercetare”. Lansarea centrului a fost făcută în cadrul conferinţei intitulate Succesul şcolar la intersecţia factorilor sociali, sept 2009, conferința naţională cu participare internaţională, organizată de noi la UBB.

MISIUNEA CENTRULUI

  • Promovarea asigurării de șanse egale în educație, pentru toți elevii, indiferent de gen, clasă socială, etnie, rasă, mediu de proveniență, tip de familie și statut social etc.;
  • Analiza cu mijloace științifice a dimensiunilor sociale ale performanţei şcolare și a evoluției tinerilor către o carieră;
  • Documentarea necesității depășirii punctelor de vedere unilaterale privind eșecurile școlare ca fiind exclusiv responsabilitatea părinților, a școlii sau a elevilor și promovarea colaborării între toți agenții educației;
  • Colaborarea internațională în domeniul analizei și sprijinului acordat elevilor pentru a atinge parametrii succesului în studiile lor și în începerea carierei profesionale.

CENTRUL DE EVALUARE A PROFILULUI SOCIO-EDUCATIONAL